Biserica Sf. Treime Popesti

Biserica Sfânta Treime Popești

Biserica este situată în incinta cimitirului din satul Popești, care face parte din orașul Mihăilești, județul Giurgiu, în imediata vecinătate a anticei cetăți Argedava. A fost ctitorită de către vel vistierul Cârstea Popescu, dregător al lui Șerban Cantacuzino și ulterior al lui Constantin Brâncoveanu.
Construcția bisericii a durat 11 ani, începând în anul 1678, în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino, și teminându-se în anul 1689, când domn al Țării Românești era Constantin Brâncoveanu.
Biserica are caracteristicile stilului brâncovenesc, nu are pridvor și nici abside laterale, turla este situată pe pronaos, iar accesul în turla clopotniță se face printr-o absidă situată în partea de nord.
Ctitorul Cârstea și soția sa Ilina (Elina) sunt înhumați într-o gropiță în partea sudică a pronaosului. Din inscripția în limba română de pe peretele de sud, care marchează locul unde au fost îngropați cei doi, aflăm că dregătorul a răposat în anul 1703, iar soția acestuia, un an mai târziu, în 1704.

Suptu această piatră odihnescu oasele ale robului lui Dumnezău Cârstea Bivu Velu Vistiiar Popescu și ale jupâniasii dumnealui, Ilina, care, după orânduiala sa dumnezeiască datu-și-au datoria cea desăvârșatu în zilele prea luminatului domnu Io Constandin Brâncoveanul Basarabu Voivodu, întâmplându-să la cursul anilor 7211 (1703), luna Ghenarie, 12 zile sămnădu-se ca să fie întru pomenire întâmplându-să au murit și jupâneasa…dumnealui la anulu, la cursul anilor 7212 (1704) Ghenarie 1. (Lapedatu 1911 148-149).

Aspectul exterior al lăcașului de cult difera de cel original, urmare a numeroaselor intervenții care i s-au adus de-a lungul timpului.
In biserică se regăsește și mormântul lui Petrache Prejbeanu. Acesta a refăcut turla bisericii din lemn (cea veche din piatră probabil căzuse în urma unui cutremur). Deasupra mormântului său se află scris un epitaf din care aflăm ca acesta a răposat în anul 1844.
De-o parte și de alta a ușii de intrare, se află tabloul votiv în care sunt reprezentați domnii Țării Românesti Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu, alături de cele două doamne, ambele Maria, iar în continuare sunt portretele ctitorului Cârstea, a soției acestuia Elina (Ilina) și ale copiilor lor, cu numele scris deasupra fiecăruia.